Domnul Popescu

Deodata, desi pe jumatate adormita, ea simti mangaierile lui. La inceput timide, ca si cum i-ar fi fost rusine. Apoi, mangaierile devenira mai indraznete. Mai mult, si mai mult, pe tot corpul ei, mainile lui se plimbau cu nesat asa cum se intampla... nu-si aducea aminte exact, cam cu 4-5 ani in urma. Senzatii pe care le credea uitate se intorceau. Memoria sentimentelor era vie si o ajuta sa raspunda la fel. Mangaierile se ingramadeau, se repetau, el o invaluia, o intorcea. Acum era ca un vartej de senzatii de nedescris. Deodata... nimic. Absolut nimic. - Ce s-a intampalt? intreaba ea, surprinsa. Te rog, nu te opri. Mai vreau! - Shhh... incearca el s-o linisteasca. Gata, am terminat! - Cum adica ai terminat ? - Gata, am gasit telecomanda, dormi linistita!

(Dedicat Domnului Popescu, cel ce seamana cu Tudor)