Dedicat altor imprejurari

Ar trebui să încerci”. Mă privea pierdută, fiindcă ştia că nu avea să reziste, tocmai fiindcă, la fel ca toti obnubilaţii societăţii noastre, fusese educată spre a refuza orice propunere decentă. Şi ce este mai decent ca narcoticul şi perdiţia? Ce placere îţi oferă o trăire mai intimă şi mai lipsită de chimia interesată a societăţii decât fumul magic al ţigărilor poluate cu fericire? Ce scuză este mai bună pentru desfrânare - acea formă de libertate pe care o blamăm atât de des?

“Ştii…am aproape 18 ani”, mi-a spus cu o voce şovaielnică (raspunzând, probabil, antipatiei pe care îi spusesem că o am pentru copiliţe).

Raspunsul evident - “Să înţeleg că vrei să mă corupi?”.

I-am acoperit zâmbetele timide spunând “Vreau să ştii că noaptea asta va fi memorabilă, că mâine vei avea regrete şi că regretele sunt pentru cei care încă mai cred în amintiri”.

Deşi un trandafir i se desfăcuse pe buze, reuşind să le pervertească nuanţa castă de până atunci, ştiam că nu fusese pură nici la început. Întotdeauna am ştiut că timiditatea îmbujorătoare este o formă de politeţe ridicolă şi derizorie. De asemenea, am crezut tot timpul în darul meu de a descoperi viciul oriunde. Şi nu vă lăsaţi înşelaţi. Indiferent de aparenţe, viciul există oriunde.