Să arăţi ceva, orice. Să demonstrezi, să dezamorsezi, să desfiinţezi. X stătea pe o fiinţă atipică, poţi să-ţi bagi degetul în nas în faţă ei, s-o faci diplomat ca şi cum ai ţine o lecţie de stil. Conjuncturile nu se schimbă niciodată, poate doar noaptea când te visează cineva şi tu nu mai ştii dacă-ţi aparţii sau dacă-i aparţii. Am deschis cartea la o pagină bună, adevărată şi în sfârşit o să încep să scriu românul negândit.
Mă doare coasta dreaptă şi n-ar fi nimic dacă simplitatea unui copac sau a unei frunze nu m-ar anula. Trag aer în piept şi urmez cursul lucrurilor în sensul repetat de toţi. Suntem gurmanzi şi filosofia ne scapă printre degete.
Am o dragoste nemărturisită pentru un lucru nemărturisit. Dacă el ar afla, s-ar lega la mâini şi la ochi şi ar îngenunchea stângaci. Mi-e poftă de o poveste nevertebrată în care muşchii să se amestece şi să dea naştere unei amfibii…dragoste-lac.. dragoste-himeră.. dragoste-proastă … şi ne ştim atât de bine slăbiciunile încât ne e teamă să vorbim unul cu altul.
Ce noapte dezordonată cu veninul atârnându-mi pe pulpe.. neputinţa poartă numele tău şi tu îţi fumezi neşansa în compania unui vin roşu, sânge blestemat care se întinde în josul claviculelor rotunde, la dracu cu rotundul lor; fulgi uşori şi nevertebraţi ca o ninsoare dinspre nord-est. Cineva vrea să te cunoască şi gândul c-ar putea să reînceapă te oboseşte, te sufocă, până la epuizare, până la reamintire..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu