Zana de cristal

E greu sa fi Ea..E sa greu sa te misti ca ea, asa domol si tantos, ca o gaina texana, e greu sa scoti sunetul acela odios cand iti mai curge cate o bala, e greu chiar si sa respiri ca ea , ca un peste ametit..As vrea acum, aici, sa va spun poveste "Zanei de Cristal"...

Zana de Cristal,

Toate apele sunt linsitite, pana apare dansa...Ca din senin, aerul capata densitate si pare insuportabil de respirat...Se propteste langa tine, cu o nepasare enorma ..te priveste parca nu cu ochii ci cu sprancenele, iti spune un cuvant aruncat pe buze..apoi iti canta, iti recita, iti tururie vrute si nevrute..sau pur si simplu tace...Tacerea ei nu este una taioasa, din contra este una placuta, relaxanta, ca un cantec de leagan..
Ai putea sa spui ca nu dai 2 bani pe ea, ea nu ar da nici macar unul, dar daca stii ce trebuie sa faci, cred ca te-ar improsca cu monezi.Si totusi nu trebuie sa faci multe in preajma ei...Trebuie doar sa stii ce, cum si cand sa vorbesti si cand sa taci...Iti permite totul,apoi daca nu-i convine ti-o taie instant..nu ai de ce s-o condamni, nu este vina ei....
Are ochi de vultur, maini de gheata, corp de amazoana, par....destul.Stie sa obtina ce vrea, chiar daca dureaza o vesnicie pana intra in posesia acelui lucru.S-a educat singura, sau poate noi toti am educat-o intr-un mod indirect.
E placut sa vezi o fetita, cum creste sub ochii tai, pana ce ajunge femeie...E frumos sa vezi cum clipeste dimineata ciudat cand se trezeste si cum da ochii peste cap cand vorbeste despre lucruri care nu-i fac placere.Pe atat de ciudat este sa te te trezesti cu un picior in fata sau un urlet mieunat din senin,la fel cum te propteste cu un sarut in mijlocul strazii.
Isi face mereu datoria, chiar daca ceilalti, nu respecta moralitatea si legile convietuirii.
Are niste dinti perfecti amuzanti, placuti la privire si atingere.Stiu sigur ca ar traii 1000 de ani, doar langa sticle de parfum si catei ce trec podul.Ii place sa repete numai ce doreste ea, si nu o face ca nu are ce sa zica, ci ca sa ti tu minte...
Daca stii cum s-o menajezi si cum sa te comporti cu ea, iti da orice e al ei, dar iti ia orice e al tau..E adorabil s-o vezi cum sufera, cum se bucura cum intra intr-o depresie falsa totusi, si cum izbucneste intr-o paranoia irecuperabila...Dar totusi e adorabil....
E limpede si curata mereu, dezordonata psihic si fizic, mereu stie ea ce stie.
Cea mai ciudata calitate a ei este de a scula mortii din mormant.Nu face nimic...dar deranjul pe care totusi il provoaca..Ii trezeste chiar si pe dansii...
Am invatat sa iubesc florile cu ea, sa admir frumusetea unui camp, sa gandesc mult mai mult si chiar sa ma ridic de unde am cazut..
Ii datorez viata mea, dar stiu sigur ca nu de asta are nevoie, asa ca atat cat imi va sta in putere am sa-i dau sufletul meu si dragostea mea, si nimic altceva.....